„Umilinţă”, la Ariel
Luni, la ora 20.00, la sala Cinematografului Ostroveni, va avea loc lansarea filmului românesc „Umilinţă”, scris şi regizat de Cătălin Apostol. Filmul s-a bucurat deja de un succes răsunător în Bucureşti şi Ploieşti. Înainte de vizionare, Dan Puric va face spectatorilor prezentarea peliculei, alături de actorii Şerban Ionescu, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu, Costel Caşcaval. Scenariul filmului „Umilinţă” s-a aflat printre cele şase finaliste, în 2007, la Concursul Naţional de Scenarii, competiţie organizată de HBO România şi APFR (organizator al Festivalului Internaţional de Film Transilvania). Preţul unui bilet este de 20 de lei şi poate fi achiziţionat de la casieria Cinematografului Ostroveni sau prin rezervări la nr. de tel: 0350/427.500, 0742.171497.