Tricolorele şi-au ales democratic noul căpitan


Începând cu ediţia din acest an a Campionatului European, echipa naţională de handbal feminin a României are un nou căpitan şi un locţiitor al acestuia. Cum handbalistele care au deţinut aceste prerogative în ultimii patru ani, Cristina Vărzaru şi Valentina Ardean-Elisei, nu se mai regăsesc printre sportivele convocate de Gheorghe Tadici, selecţionerul a luat decizia de a le lăsa pe jucătoare să îşi aleagă noile „conducătoare” din teren.

Asupra modului în care au decurs aceste „alegeri”, dar şi care sunt numele noilor reprezentante ale echipei naţionale, selecţionerul Gheorghe Tadici a oferit câteva informaţii: „În timpul unei vizionări am pus stop şi le-am spus fetelor că e timpul să-şi aleagă căpitanul. Le-am dat 17 bileţele şi fiecare şi-a exprimat opţiunea în secret. A fost un vot democratic, iar la final tot ele au şi numărat bileţelele. Cristina Neagu a ieşit căpitan numărul unu, iar Oana Manea, căpitan numărul doi”.