Titulescu la Parlamentul European


În 2013, la începutul lunii decembrie, la Bruxelles, Parlamentul European a găzduit ceremonia de dezvelire a bustului lui Nicolae Titulescu, lucrarea sculptorului român Doru Drăguşin. Evenimentul a avut loc în prezenţa delegaţiei europarlamentarilor români şi a oficialilor PE la Salonul Prezidenţial de la etajul 12 al Clădirii Paul-Henri Spaak (Rue Wiertz 60, 1047 Bruxelles). Au rostit alocuțiuni: Jim Higgins, chestor al Parlamentului European, Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu,, Cătălin Sorin Ivan, europarlamentar, și Doru Drăgușin, sculptor. Din delegația țării noastre a făcut parte și prof. univ. dr. George G. Potra, director executiv al FET, prieten de seamă al ziarului nostru.

Aceasta nu este sigura sculptură Titulescu a lui Doru Drăgușin. În 1989, el a așezat, la Brașov, Monumentul Nicolae Titulescu (relief din bronz). Lucrarea sa obținuse locul I la un Concurs Național. În 2002, a avut loc la Geneva ceremonia de dezvelire a Monumentului Titulescu (bronz-granit, 2.5 m) realizat de același sculptor și montat în fața sediului ONU. Un Titulescu (portret în piatră-granit) a realizat în 2008, în comuna sa natală din județul Olt, care poartă chiar numele marelui diplomat și om politic român, Nicolae Titulescu. De unde vine, iată, marea sa dragoste pentru cel care s-a distins, cu un extraordinar talent, de la tribuna Ligii Națiunilor, în calitate de președinte, Nicolae Titulescu numărându-se printre diplomații români cu o uriașă anvergură internațională.