„Tinerii vâlceni, lideri europeni”


Atentă la feedback-ul primit din partea comunităţii locale în cei cinci ani de comunicare europeană, echipa de management a Centrului EUROPE DIRECT va veni în întâmpinarea nevoilor tinerilor, în special a volunta­rilor săi, cu o ofertă de cursuri de dezvoltare  personală. Acestea vor fi grupate sub genericul „Tinerii vâlceni, lideri europeni” şi se vor desfăşura pe parcursul întregului an, câte un curs pe lună. Primul se intitulează „Ce şi de ce dezvoltare personală”, va fi susţinut de Dana Rădulescu, consilier de comunicare  ED şi se va desfăşura miercuri, 30 ianuarie, de la ora 10.30 (prima serie) şi ora 14.00 (seria a doua). Echipă care a fost, de fapt, atentă la feedback-ul tuturor activită­ţilor organizate pe parcursul celor cinci ani, cele mai multe vizând tinerii, şi care, întotdeauna, a fost alături de ei, răspunzând nevoilor acestora şi sprijinindu-i în acţiunile pe care le-au întreprins.