Termen final pentru subvenţie


• fereastra deschisă fermierilor pentru a  depune cererile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs se închide azi

Potrivit unui comunicat oficial de presă APIA, până la data de 5 iunie, adică la penultima centralizare ofi­cială, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2012 au fost depuse un număr de 1.070.689 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9,73 milioane hectare. Din totalul cererilor, un procent de 99,99 % au fost depuse utilizând apli­caţia electronică IPA Online, pentru 99,99 % din suprafaţa solicitată la plata sprijinului financiar pe suprafaţă.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs, fără penalizări, a fost 15 mai 2012, iar pentru cererile depuse după această dată se aplică, la suma totală de plată, o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul. Sprijinul financiar acordat fermierilor români pe suprafaţă din fondurile europene a crescut de la 50,5 euro pe hectar, în 2007, la 91,2 euro în 2011, 101 euro în 2012 şi va ajunge la 142 de euro pe hectar în 2013. Plăţile efectuate în campaniile 2007-2011 s-au cifrat la 3,091 miliarde euro, dintr-un pachet financiar total de 5,518 miliarde euro pentru exerciţiul finan­ciar 2007-2013.Potrivit datelor APIA, în 2012 alocările financiare de la UE sunt de 1,086 miliarde euro, iar în 2013 de 1,264 miliarde euro.

Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fon­dul European Agricol pentru Dezvol­tare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agri­culturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).