„Taximetria”, între lege și propriile reguli


Zilele trecute, reprezentanții Poliției Rutiere și cei ai taximetriștilor din Râmnic și-au dat întâlnire la Sala Sindicatelor, exprimându-și toate păsurile. Prezent la întâlnire, comisarul Cătălin Oprescu a tras atenția celor ce practică taximetria să respecte regulile de circulație, astfel putând salva vieți omenești. O problemă ridicată de taximetriști a vizat parcările. În opinia acestora, legile adoptate de Parlament se bat cap în cap cu cele ale municipalității. Oamenii spun că pot parca mașinile în parcările particulare, dar legile Consiliului local sunt foarte drastice, lucru ce atrage amenzi usturătoare. Propunerile înaintate de taximetriști vor fi analizate și de către senatorul liberal Emilian Frâncu. Mai mult, peste două săptămâni se va schimba legea taximetriei, votul final dându-se în Camera Deputaților. Deși problema a mai fost dezbătută, interesele politice au făcut ca documentele să stea un an prin sertare.