„Târgul de Crăciun” a devenit o tradiție la Grădinița Cozia


Foaierul teatrului „Anton Pann” din Râmnic a fost, zilele trecute, gazda a zeci de prichindei și părinți de la Grădinița cu program prelungit Cozia. „Târgul de Crăciun” a devenit o tradiție, prima ediție fiind organizată în 2014. Pentru instituția condusă de director Natalia Ivan, pregătirile pentru târg încep cu ateliere de lucru, unde părinții „grădinarilor” se-ntrec în creația de cadouri „hand-made”, care sunt vândute celorlalți în scopuri caritabile. La evenimentul din acest an, surpriza organizatorilor a fost recitalul de colinde susținut de Corul Euphonia de la Filarmonica „Ion Dumitrescu”. Ulterior, micuții de la Cozia au interpretat diverse cântece și colinde, iar părinții lor s-au bucurat de reușitele acestora. Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (după Stil nou, în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după Stil vechi, în calendarul iulian) în fiecare an. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul a devenit o sărbătoare celebrată atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al cadourilor sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun.”

(I. S.)