„Strângem rândurile în jurul lui Jurcan”


Bulacu-Romulus• declară Romulus Bulacu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

După cum probabil ştiţi, Biroul Permanent Judeţean al PDL Vâl­cea a decis, în cursul săptă­mâ­nii trecute, ca preşedintele Dorel Jurcan să-şi asume responsa­bili­ta­tea candidaturii la Consiliul Jude­ţean. Mulţi l-ar fi văzut pe Romulus Bulacu, vicepreşedinte al CJ, în lupta pentru supremaţie cu Ion Cîlea. „Am spus de la început că, după ce am pierdut bătălia cu Dorel Jurcan în interiorul partidului, cel în­dreptăţit să preia o astfel de res­pon­sabilitate este chiar preşe­dintele. Deci, Jurcan! Este mult mai ușor să câștigi din poziția de lider de partid atunci când ești în competiție cu un alt lider de partid decât din pozițiile secundare. Sigur că, în condițiile în care liderul ar spu­ne că nu este dispus să candi­deze, se poate discuta despre can­di­datura altcuiva, dar cu un sprijin total din partea organizaţiei. Eu sunt un tip cinstit şi vreau să strân­gem rândurile în jurul preşedintelui par­tidului, să-l sprijinim în totalitate pe Dorel Jurcan”, ne-a declarat Bulacu.