Stare de alertă şi de insomnie pentru Oltchim


Două memorii în mai puţin de o săptămână a adresat Primului Ministru Victor Ponta, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea împreună cu prefectul Mircea Nadolu şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, ambele corespondenţe urmărind să atragă atenţia Guvernului asupra problemelor tot mai grave şi în continuă acutizare cu care se confruntă Societatea OLTCHIM.

Reprezentanţii autorităţilor publice locale au reiterat faptul că măsurile acceptate de Guvern pentru redresarea situaţiei de pe Platforma Chimică nu au fost aplicate până la capăt. Este vorba, pe de o parte, de acordarea de către statul român a unei garanţii de performanţă pe baza căreia OLTCHIM să poată contracta cei 40 milioane euro necesari pentru asigurarea capitalului de lucru. Pe de altă parte, altă măsură aprobată, dar nefinalizată, constă în majorarea capitalului social al OLTCHIM prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS deţinută la societate, măsură la care, de altfel, s-a renunţat în ultimul moment prin schimbarea bruscă a procedurilor de privatizare.

Din aceste motive – a precizat preşedintele Ion Cîlea – OLTCHIM a ajuns în situaţia de a-şi opri activitatea, ceea ce nu-i mai permite nici măcar să achite obligaţiile minimale băneşti aşa cum este cazul biletelor la ordin ajunse la scadenţă, a drepturilor salariale restante, precum şi a dobânzilor bancare spre a evita blocarea integrală a conturilor societăţii. Deoarece oprirea totală a activităţii şi intrarea Combinatului în incidenţă bancară nu au fost prevenite în timpul când acest lucru mai era posibil, acum există riscul major de a fi pus în pericol şi procesul de privatizare, fapt ce va atrage după sine amorsarea mişcărilor de protest a salariaţilor care, după câte se pare, vor izbucni în perspectiva imediată. Tocmai de aceea am insistat la primul ministru să se organizeze o întâlnire de urgenţă la Guvern la care să participe toţi factorii implicaţi în situaţia de criză a Societăţii OLTCHIM.