„Sper ca din toamnă să redeschidem compartimentul Nașteri”


• susține dr. Vasile Cerbu, director Spital Brezoi
Din toamnă, există posibilitatea ca gravidele să nască la Spitalul Orășenesc Brezoi. Conducerea unității medicale, în frunte cu dr. Vasile Cerbu, depun eforturi pentru ca-n cel mai scurt timp comparti­mentul Nașteri să funcționeze din nou. Spunem din nou pentru că, în urmă cu câțiva ani, prin ordin de ministru al Sănătății, s-a decis ca toate gravidele să nască la Spitalul Județean. Ei bine, lucrurile se schimbă. „Urmează să redeschi­dem compartimentul «Nașteri». Nu e o avalanșă de nașteri, dar sala este necesară. Vin foarte multe femei pe ultima sută de metri și e foarte greu să le mai trimiți la Vâlcea sau, dacă nasc aici, să le pui pe drum cu bebelușii. Pentru a face acest demers, trebuie angajat personal. Hai că medic găsim, dar se pune problema asistentelor me­dicale. Apoi, compartimentul trebuie dotat, lucru ce ni-l asigură Fundația «Padre Pio». Eu sper ca din sep­tem­brie să dăm drumul comparti­men­tului”, a declarat, pentru ziarul nostru, dr. Cerbu. În acest timp, danezii de la „Padre Pio” fac demersuri și pentru achiziționarea unui incubator pentru transportul bebelușilor cu probleme.