Spectacolul „Pe scurt: Caragiale”, foarte apreciat la Berlin

La fiecare dintre cele două reprezentaţii, prezenţa publicului a fost numeroasă, iar reacţiile au fost entuziaste, actorii fiind chemaţi de mai multe ori la rampă. Ca dovadă că atunci când vine vorba de teatru nu poate exista o barieră de limbaj, spectatorii au savurat din plin replicile despre Strada Sapienţii sau descrierile „bucureşteanului par excellence”.
„Pe scurt: Caragiale”, este primul schimb cultural româno-german realizat de Schauspielschule Charlottenburg în parteneriat cu Teatrul „Anton Pann” şi este dor începutul unei colaborări de durată.
„Acesta este un proiect foarte reuşit. Suntem în discuţii pentru încă două astfel de proiecte, unul la Paris şi altul la Varşovia”, a declarat regizorul Adrian Roman, directorul Teatrului Anton Pann.
Acest foarte apreciat spectacol în afara graniţelor, lucru pe care îl puteţi constata singuri din comunicatul de mai jos, primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea, va avea premiera în Râmnic, sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 19.00, în Sala Studio, eveniment ce va deschide oficial stagiunea.
