Șomeri după 31 mai, alimente comunitare, din noiembrie
Ca urmare a faptului că mai mulți șomeri din cei care au lucrat la Combinatul chimic Oltchim s-au plâns că nu se regăsesc pe listele cu ajutoare comunitare de la Uniunea Europeană, conducerea Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Vâlcea dă asigurări că aceștia se află înregistrați, dar pe alte liste. Listele cu șomerii au fost predate Consiliului Județean în data de 31 mai, ori cei rămași fără loc de muncă (după acea dată) nu se regăsesc pe actualele liste, ci pe unele suplimentare. Ei își vor putea ridica alimentele comunitare din luna noiembrie, termenul dat pentru finalizarea împărțirii ajutoarelor celor deja trecuți în acte. Totuși, cei care și-au găsit, după 31 mai un loc de muncă nu mai pot intra în posesia alimentelor.