SOLUŢII, NU REVOLUŢII!
Privind la rece evenimentele din ultimele zile, putem lua notă de protestele acelor cetăţeni oneşti, de bună credinţă, care au ales să iasă în stradă pentru a-şi spune opinia în mod paşnic. Acestor oameni le înţelegem pe deplin nemulţumirile şi toată clasa politică are de învăţat din acest lucru. S-a ajuns însă prea departe. Atâta timp cât politicul nu a intervenit, mitingurile iniţiale au fost paşnice in Târgu Mureş, Sibiu, Timişoara. Ulterior, protestele au degenerat în Bucureşti, mai aproape de centrul politic al ţării. Atunci s-au înmulţit şi declaraţiile politice de încurajare a protestelor din partea liderilor USL. Ponta şi Antonescu i-au îndemnat pe români să iasă în stradă, în timp ce ei îşi făceau noi calcule politicianiste despre cum să profite de pe urma lor. Uriaşa manipulare nu a scos în stradă, în Bucureşti, decât o mie de oameni din două milioane, lucru care ar trebui să le dea de gândit unora care mai leagănă iluzia luptei de clasă, a dictaturii proletariatului şi a cuceririi puterii politice cu ajutorul maselor populare.
USL nici măcar nu a aşteptat liniştirea situaţiei şi a declarat că se impun alegeri anticipate şi suspendarea preşedintelui Băsescu. Prezența unor lideri liberali sau pesediști din eşalonul doi ai organizaţiilor de partid, dar și a unor membri ai galeriei de fotbal Steaua, folosiți regulat la astfel de acțiuni de protest, sunt indicii că în spatele manifestațiilor din Bucureşti a fost o regie politică, fără legătură cu reforma sănătăţii.
Este absolut regretabil că se promovează instabilitatea politică şi socială pentru a încasa puncte electorale. Demagogia USL ne va costa scump pe toţi. Jocul politic va duce la instabilitate economică, ultimul lucru de care ţara are nevoie acum, când suntem pe drumul cel bun, în timp ce Europa e în criză profundă.
Societatea noastră este în prezent extrem de tensionată. Am trăit împreună 2 ani de renunţări şi sacrificii. Românii resimt asta din plin. Înţelegem că au trebuit să accepte tăieri de salarii, că pensionarii au contribuit şi ei la aceste sacrificii într-un moment în care situaţia lor nu era deloc fericită. De la cei care lucrează la stat, până la salariaţii din domeniul privat, toţi au resimţit criza.
În al doilea rând, societatea noastră are nevoie de stabilitate şi echilibru. Acest lucru nu poate fi riscat printr-o escaladare a unor emoţii care nu privesc proiectul sănătăţii în special. Am muncit prea mult până în acest moment pentru a renunţa, fiecare dintre noi, la tot ce am reuşit să obţinem. Echilibrul şi stabilitatea politică şi socială sunt mai importante în acest moment, pentru România şi români.
Indiferent cine se află la guvernare va trebui să aibă aceeaşi atitudine prudentă. Salariile nu se vor mări foarte mult, dar se vor da, pensiile nu vor putea să crească exagerat, dar vor fi date. Indiferent de situaţia ţării cel mai important lucru este să se asigure pensiile şi alocaţiile celor nevoiaşi. Politicienii din opoziţie cunosc acest lucru.
PDL va continua procesul de reformare a statului indiferent de consecinţele politice asupra sa. PDL invită membrii partidelor de opoziţie să dea dovadă de mai multă responsabilitate decât liderii partidelor din care fac parte. Aşteptăm soluţii concrete la adevăratele probleme ale românilor.
SOLUŢII, NU REVOLUŢII!