SMURD-ul în acţiune
În ultimele trei zile, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea au intervenit în cazul mai multor situaţii de urgenţă. Prima intervenţie a avut loc pe 1 ianuarie, în Drăgăşani, pe strada Tudor Vladimirescu. Acordarea primului ajutor medical i-a fost oferit unei femei, în vârstă de 34 ani, care acuza stare de rău. Tot în Drăgăşani, pe strada Plopilor, respectiv Gib Mihăescu, datorită unei stări de rău, au avut nevoie de o intervenţie medicală un bărbat în vârstă de 24 ani şi o femeie de 38 ani. La ora 02.56, un bărbat în vârstă de 53 ani din comuna Alunu, sat Alunu, a primit ajutor de specialitate. Acesta prezenta dureri abdominale si ameţeli. A urmat o femeie domiciliată în oraşul Brezoi, pe strada Panduri, care prezenta stare generală „alterată”. La ora 12.03 s-au deplasat în comuna Ştefăneşti, sat Şerbăneşti, pentru a-i acorda un prim ajutor medical unei femei, în vârstă de 67 ani, care prezenta stop cardio-respirator. În acest caz, s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 minute, după care a fost declarată decedată de către un echipaj al SAJ Vâlcea, venit în sprijin. Tot pe 1 ianuarie, în Râmnicu Vâlcea, pe Aleea Melodiei, o femeie în vârstă de 84 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral, a fost investigată de către membrii echipajului SMURD. O altă deplasare a echipajului a avut loc în Râmnicu Vâlcea, pe strada Alunului, pentru o femeie de 44 ani, care acuza dureri la nivelul umărului şi membrului inferior drept. Ultima intervenţie a zilei de 1 ianuarie, a fost în cazul unui bătrân de 74 ani, care acuza dureri precordiale; evenimentul petrecându-se în oraşul Brezoi, sat Valea lui Stan. În următoarea zi, 2 ianuarie, în comuna Sineşti, sat Dealu Bisericii, o localnică în vârstă de 66 ani, prezenta stare generală de rău. Astfel, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Această zi s-a încheiat în comuna Şuşani, o tânără de 37 ani acuzând dureri abdominale. Ieri, 3 ianuarie, au intervenit în comuna Drăgoeşti, sat Drăgoeşti, pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane, în etate de 74 ani, care prezenta o stare generală de rău. La ora 01.04 au intervenit în comuna Grădiştea, sat Linia, pentru acordarea primului ajutor de specialitate unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care prezenta hemoragie nazală.