Sindicatele trag un semnal de alarmă: „Liberalizarea preţurilor la gaze aduce prejudicii economiei şi pierderi de locuri de muncă”
În faţa iminentei explozii a preţurilor la gaze şi curent electric, sindicatele încearcă să ia atitudine şi să atragă atenţia asupra efectele dezastruoase pe care această măsură le va avea asupra tuturor: „Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” consideră că liberalizarea preţului la gaze şi energie electrică aşa cum a fost impusă de Fondul Monetar Internaţional, Guvernului României este în măsură să aducă prejudicii imense economiei naţionale şi să determine cumulat pierderea în cascadă a locurilor de muncă şi o avalanşă de scumpiri.
Beneficiarii măsurilor FMI sunt numai companiile multinaţionale, furnizorii de electricitate şi gaze, care distrug, susţinute de politica economică şi financiară impusă de TROICA, industria românească. Dacă până în 2000 Fondul Monetar Internaţional era singura instituţie financiară care lua decizii aberante şi antisociale, azi, organismele financiare ale Uniunii Europene merg mână în mână cu FMI, protejând marile companii, care în parte aparţin unor state din Europa de Vest, distrugând sistematic şi calculat industria statelor din Europa de Est. Liberalizarea preturilor la gaze naturale şi energie electrică este o măsură arbitrară, lipsită de temei economic real. Nu există un preţ unic european al energiei, fiecare ţară făcându-şi propria sa politică economică, tocmai cu scopul principal al găsirii unui echilibru şi al protejării locurilor de muncă din economia proprie. Întrebarea retorică care se pune este de ce au fost vândute acele unităţi de distribuţie, atâta vreme cât investiţiile în acestea se fac în continuare din bani proveniţi din economia românească şi implicit cu banii românilor? Aceste contracte de privatizare impuse şi păguboase pentru economia României, trebuie reanalizate şi denunţate, atâta vreme cât ele nu servesc interesului real al ţării.
Confederaţia Naţionala Sindicală “Cartel ALFA” a ridicat în nenumărate rânduri problema reinvestirii profiturilor, mai ales în cazul marilor companii multinaţionale. Realitatea a dovedit mereu aceeaşi practică: privatizarea pe preţuri de nimic şi exportul profiturilor uriaşe, realizate ulterior de respectivele companii. Efectul a fost sărăcirea populaţiei, sufocarea economiei româneşti şi, mai ales, pierderea locurilor de muncă.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” atrage atenţia Guvernului Ponta că politica pe care o duce trebuie să fie una în acord cu interesele României şi ale cetăţenilor ei. Impunerile venite de la FMI sau de la instituţiile financiare europene trebuie acceptate, doar dacă servesc în mod real intereselor economiei naţionale. În caz contrar, România o să devină foarte repede o ţară de consumatori săraci, fără industrie.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită de urgenţă o şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care să analizeze şi să propună măsuri concrete pe care Guvernul să le pună în practică de urgenţă” este poziţia oficială exprimată în scris de confederaţia lui Bogdan Hossu.