Sindicatele se tem de o vânzare pe nimic a OLTCHIM
• conducerea UST Cartel ALFA are ca reper, în materie de privatizare, CFR Marfă
Pe platforma chimică, peţitorii OLTCHIM-ului au început să sosească. Nu e chiar coada la care sperau Vosganian şi Piperea, dar, încet-încet, azeri sau cazaci au luat la pas instalaţiile combinatului pentru a se convinge de potenţialul tehnologic existent şi care ar trebui exploatat.
Entuziasmul a dispărut, însă, demult, printre sindicaliştii vâlceni, iar dinspre conducerea UST Cartel ALFA, cel mai elocvent caz este Ionel Vâncea: „N-ai nici măcar un motiv să speri că această privatizare va fi un succes sau măcar una la adevărata valoare a combinatului. Păi nu vedeţi ce s-a întâmplat cu CFR Marfă? Aia a fost privatizare?! La preţul acela de nimic, să dai tu ditamai compania… Acolo mi s-au evaporat toate speranţele că la OLTCHIM se vrea o privatizare performantă. Vă spun sincer, dacă ăştia au dat CFR-ul pe mărunţişul acela de 200 de milioane, aşa, numai ca să scape de el, vă gândiţi cu cât vor vinde OLTCHIM-ul? Vă spun eu, nici măcar cu atât… Ar fi bine să mă înşel eu, dar nu e cazul! Nu va fi vânzare sau privatizare, va fi pomană în toată regula…”