Sindicatele forţează pentru schimbarea Codului Muncii


Aşa cum vă anunţam încă din ediţiile noastre anterioare, fuziunea dintre Blocul Naţional Sindical şi CNS Cartel ALFA rămâne prioritatea absolută a lumii sindicale în perioada aceasta. Până să se realizeze pasul, priorităţile au fost deja stabilite iar Codul Muncii este una dintre urgenţele pentru care sindicaliştii par decişi să accelereze la maxim
„Codul Muncii trebuie să fie modificat, poate fi modificat și orice zi întârziere în a face acest lucru afectează viața lucrătorilor și a familiilor lor, deteriorează relațiile din piața muncii și relația României cu Uniunea Europeană. Blocul Național Sindical și-a asumat sarcina de a elabora și de a promova un proiect de Cod al Muncii echilibrat, conform cu legislația europeană și internațională, fără abuzuri flagrante și fără portițe neclare care lasă loc de interpretări. Nu ne-am propus să revenim la vechiul Cod, cel de dinainte de mai 2011, ci să venim cu o variantă echitabilă, mulțumitoare pentru angajați și angajatori. Proiectul nostru de Cod al Muncii a fost elaborat de o echipă de experți a căror competență nu poate fi contestată. În plus, până la jumătatea lunii iunie proiectul este subiectul unei campanii de consultare publică”, sună poziţia oficială a sindicatelor.