Și de Rusalii, coadă la CAR Pensionari


Nici măcar în zi de sărbătoare pensionarii n-au stat acasă. De Rusalii, 21 de vârstnici au făcut coadă la ghișeul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Râmnicu Vâlcea solicitând împrumuturi în sumă totală de 34.950 lei, printre care și unul de 5.000 lei. Potrivit datelor furnizate de șeful instituției, Grigore Răban, pe data de 9 iunie, s-au mai înregistrat: un împrumut de 4.500 lei, unul de 3.500 lei, unul de 2.500 lei, două de câte 400 lei și alte două de câte 600 lei. De la începutul lunii și până-n prezent, sunt înregistrate 329 de împrumuturi pentru suma totală de 550.580 lei. Vorbim de patru împrumuturi pentru câte 5.000 lei, două pentru câte 4.500 lei, șase pentru câte 4.000 lei, iar la polul opus, 34 pentru sume până-n 500 lei. „La necazuri, oamenii nu mai țin așa mult cont de sărbătoare. Din contră, atunci «îmbrățișează» împrumuturile pentru a mai rezolva din probleme”, a declarat, pentru ziarul nostru, șeful pensionarilor vâlceni, Grigore Răban. 

 

Zece zile, 13 noi înscriși

 

În doar zece zile, 13 persoane s-au înscris la CARP Râmnicu Vâlcea, din care doi nepensionari. Trei dintre noii membri au pensii sub 500 lei, șase au pensii cuprinse între 500 și 1.000 lei, iar restul, peste 1.000 lei. În ceea ce privește ajutoarele acordate de conducerea instituției, au fost sprijiniți moștenitorii a 14 decedați, cu suma totală de 6.450 lei, șase persoane au primit ajutor financiar în procurarea ochelarilor, iar alte nouă au fost sprijinite financiar cu tratament în stațiune.