„Shakespeare day – ziua culturii britanice”


Florin-Epure• oameni de cultură vâlceni au evocat împlinirea a 395 de ani de la moartea marelui dramaturg şi poet englez

Sâmbătă, 16 aprilie, la Campu­sul Universitar din Vlădeşti, repre­zen­tanţii Universităţii din Piteşti, filiala din Râmnicu Vâlcea, au mar­cat viaţa şi opera lui Shakespeare, cu ocazia împlinirii a 395 de ani de la trecerea în eternitate a drama­tur­gului şi poetului englez prin orga­nizarea unui simpozion intitulat „Shakespeare day – ziua culturii brita­nice”. Au susţinut comunicări: Gheorghe Bănică – cancelar al Se­na­tului Universităţii din Piteşti, Mo­nica Popa – inspector şcolar, Florin Epure – director Direcţia Judeţeană pen­tru Cultură, Adrian Roman – di­rec­tor Teatrul „Anton Pann”, Ştefan Găi­tănaru – Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Piteşti, Doru Moţoc, Ion Soare şi Chelsea Mar­shall, voluntar Peace Corps România. Partenerii acestui eveni­ment au fost: Inspectoratul Şcolar Ju­deţean Vâlcea cu Teatrul „Anton Pann” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea. “William Shakespeare este considerat ca fiind cel mai impor­tant scriitor de limbă engleză si cel mai de succes dramaturg din lume. Deseori, este numit poetul naţional al Angliei sau Bardul de la Avon. De-a lungul vieţii sale, între 1564 si 1616, a scris 38 de piese de teatru, 154 de sonete, două poeme în proză şi alte poeme. Scrierile lui au fost traduse în majoritatea limbilor din lume, iar piesele lui de teatru sunt puse în scenă mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Sha­kespeare este un reper important pen­tru literatura universală şi un simbol al Marii Britanii. Ne dorim să marcăm importanţa datei de 23 aprilie şi în calendarele românilor, Ziua Internaţională Shakespeare fiind sărbătorită în lume întreagă”, a spus Florin Epure, directorul Direc­ţiei Judeţene pentru Cultură şi Pa­tri­moniu Naţional Vâlcea.