Senatorul Laurenţiu Coca a fost prezent la întâlnirea cu delegaţie din Bundestag-ul german


Întrevedere bilaterală între Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat şi membrii delegaţiei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Bundestag-ul german.

În data de 17 iunie 2014,  a avut loc o întrevedere bilaterală a Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat cu membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Budestag-ul german, la Palatul Parlamentului, cu scopul intensificării dialogului între cele două ţări şi identificării unor măsuri de reformă a sistemului social, educaţional şi economic al României.

Delegaţia Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Budestag-ul german a fost primită de către preşedintele Comisiei pentru muncă din Senat, senator Liviu Marian Pop,  vicepreşedintele Comisiei, senator Vasilica Steliana Miron, senator Laurenţiu Florian Coca şi senator Alexandu-Petru Frătean.

Subiectele abordate în cadrul acestei întâlniri au vizat relaţia de cooperare româno – germană atât din punct de vedere economic, Germania fiind principalul nostru partener comercial, cât şi din perspectiva sistemelor de protecţie şi asistenţă socială. O altă temă de interes abordată a avut în vedere funcţionarea mecanismului de  dialog social în ambele ţări.

Prin această întâlnire constructivă dorim să adoptăm bunele practici din sistemul german şi să le implementăm în ţara noastră în dorinţa de reformare a mecanismelor de protecţie socială, legislaţie a muncii şi dialogului social. România continuă să îşi concentreze eforturile pentru consolidarea unui mediu economic stabil şi predictibil. În acest sens, avem în vedere constant construcţia unui mediu adecvat pentru dezvoltarea profesională, creşteri salariale semestriale şi demararea mai multor programe guvernamentale cu scopul de a oferi mai multe locuri de muncă cetăţenilor, astfel încât să deţină un nivel de trai satisfăcător.