Seminar la CCI Vâlcea
Vineri, Fundaţia Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea a organizat seminarul de prezentare a proiectului „Fii profesionist, califică-te!”, Conform Lorenei Mateescu (foto), proiectul se adresează angajaţilor din sectoarele construcţii şi reparaţii şi întreţinere auto, în vederea obţinerii de către aceştia a unei calificări certificate la nivel naţional în profesiile electrician electronist auto, mecanic auto şi instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze. La finalul cursului, participanţii primesc certificat de calificare profesională (nivel II de calificare) eliberat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi o subvenţie în valoare de 1600 lei.