Segmentul central din Calea lui Traian INTRĂ DE LUNI ÎN REABILITARE


Luni, 6 iunie 2022, segmentul din Calea lui Traian cuprins între intersecţia cu strada Grigore Procopiu („Hanul Haiducilor”) şi Podul Vinerii Mari intră în reabilitare pentru o durată estimată (în condiţii meteorologice favorabile) de două săptămâni. În cadrul lucrărilor vor fi cuprinse şi racordurile cu arterele de circulaţie adiacente principalei căi rutiere a oraşului, respectiv străzile Constantin Brâncoveanu, Căpitan Mărăşanu şi General Magheru, dar nu se va lucra în zona sensului giratoriu de la intersecţia cu bulevardul Tudor Vladimirescu, care a fost reabilitată în cursul anului 2020.
Traficul auto nu va fi restricţionat complet pe durata lucrărilor, ci se va circula alternativ pe câte o bandă de mers. Şoferilor li se recomandă tranzitarea cu atenţie a zonei şi respectarea indicaţiilor agenţilor de dirijare.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea