Şeful minerilor din Berbeşti încheie „era Popescu”
• „Minieriada” ALFA s-a soldat cu alegerea lui Ilie Păunescu drept succesor al veteranului Aurel Popescu
• numai trei delegaţi din cei 64 au votat împotriva minerului
Olăneştiul a fost scena despărţirii lui Aurel Popescu de lumea sindicală vâlceană. Sindicaliştii UST Cartel ALFA i-au mulţumit „patriarhului” pentru cei aproape 20 de ani de activitate şi l-au desemnat pe Ilie Păunescu, liderul minerilor din Berbeşti, drept succesor oficial. Scrutinul s-a desfăşurat prin atenta observaţie a secretarului general Ion Homoş, sub ochii căruia s-au ales atât cei trei vicepreşedinţi dar şi secretarul filialei vâlcene. În faţa celor prezenţi şi după ce formalităţile au fost depăşite cu brio iar Păunescu a fost ales, secretarul general ALFA a vorbit şi despre activitatea la nivel central. Din spusele sale a rezultat clar că protocolul semnat de către toate cele cinci confederaţii cu USL-ul scârţâie din toate încheieturile, asta după ce unioniştii au început să tragă de timp pe tema modificării urgente a Codului Muncii. Homoş a adăugat că deocamdată singura temă de care Uniunea încearcă să se ţină de cuvânt este modificarea Legii Dialogului Social, dar şi acolo paşii sunt dintre cei mai timizi şi nesemnificativi fără să atingă miezul nemulţumirilor sindicale.
În încheiere, acelaşi Homoş a menţionat că la finele lunii iunie se va desfăşura, pentru prima şi ultima dată un Consiliu Naţional în comun cu BNS-ul. Tot el a adăugat că fuziunea dintre cele două confederaţii se va realiza până în luna august.