Şedinţă calmă pentru leu


Moneda naţională a avut ieri o evoluţie calmă, modificările de curs ale principalelor valute fiind minime.

Cursul euro a crescut de la 4,4531 la 4,4545 lei, volatilitatea cotaţiilor fiind minimă, iar tranzacţiile realizându-se în apropierea nivelului de 4,4550 lei. La ora 14.00, cotaţiile erau de 4,45 – 4,4530 lei, niveluri identice cu cele care se înregistrau luni la aceeaşi oră.

Situaţia din piaţa valutară, acolo unde investitorii sunt foarte sensibili la situaţia incertă privind programul fiscal al Guver­nului a depreciat leul, preţurile futures ale euro urcând la 4,4509 – 4,4534 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3241 la 3,3267 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,6129 la 3,6136 lei.

Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, comparativ cu evoluţia de acum două zile. Cea poloneză cobora la 4,204 – 4,22 zloţi, iar cea maghiară la 298,3 – 299,3 forinţi.

Perechea euro/dolar era stabilă, volatilitatea reducându-se la 1,3359 – 1,3407 dolari, valori aproape identice cu cele de luni.

Investitorii se aşteaptă ca Rezerva Federală Americană să reducă turaţia la injecţiile lunare de lichidităţi (85 miliarde dolari pe lună) în economia americană, după ce piaţa muncii din SUA a dat semne clare de îmbunătăţire. De altfel, şomajul din SUA, este unul din principalii indicatori luaţi în calcul de Fed.

La rândul său, euro se află sub presiune, după ce a scăzut săptămâna trecută dobânda-cheie din zona euro la minimul istoric de 0,25%.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decem­brie la 1,3368 – 1,3435 dolari iar pe martie la 1,3350 – 1,3420 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa luna viitoare, era cotată la 1.279 – 1.284 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 15.00.