Se deblochează indemnizaţii pentru însoţitorii persoanelor cu handicap


pistol_bogdan2De la începutul săptămânii viitoare, însoţitorii persoanelor cu handicap vor primi o parte din banii pe care statul li-i da­torează. Bogdan Pistol – vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean Vâlcea spune că, în acest sens, va fi luată o hotărâre de Guvern. „La nivel naţional, suma alocată cu această destinaţie este de aproximativ 20 milioane euro. Judeţului Vâlcea i s-au alocat în jur de 1,4 milioane lei şi această sumă reprezintă indemni­za­ţiile pentru toţi beneficiarii pentru o peri­oadă de 2 – 3 luni. Ştim că nu este sufici­ent, dar se fac mari eforturi pentru a se suplimenta această sumă, în ideea că, foarte curând, să se ajungă la zi cu indemnizaţiile. Ştim şi cât de greu le este primarilor să le explice situaţia oamenilor, dar sperăm că nu va mai dura mult până când lucrurile se vor rezolva”, a declarat Bogdan Pistol.