Scrisoarea deschisă a pensionarilor către Băsescu


„Domnului Traian Băsescu, preşedintele României

Stimate domnule preşedinte,

În numele pensionarilor, membri ai federaţiilor noastre naţionale, care sunt îngrijoraţi şi neliniştiţi de perspectivele: îngheţării, în anul 2012, pentru al treilea an consecutiv, a cuantumului pensiilor la nivelul avut în octombrie 2009; scăderii în continuare a puterii de cumpărare şi ca urmare a creşterii costurilor la utilităţi pe timp de iarnă, precum şi a preturilor la alimente; imposibilităţii, pentru majoritatea pensionarilor, de a-şi asigura un trai decent şi a evita degradarea calităţii vieţii, vă adresăm rugămintea, domnule preşedinte, să folosiţi prerogativele înaltei dumneavoastră funcţii şi să cereţi Guvernului să ia măsuri pentru: încetarea introducerii în conştiinţa publică, prin declaraţii ale unor demnitari cu rang înalt, a ideii că pensionarii reprezintă o povară pentru România şi că plata pensiilor reprezintă o dramă greu de rezolvat. Suntem forţaţi să reamintim că statul datorează pensionarilor pensia pentru că ei au plătit, în întreaga lor perioadă activă, iar numărul lor mare, în prezent, în raport cu cel al salariaţilor, raport evident nesatisfăcător, se datorează, se ştie, scăderii numărului acestora din urmă. Nu pensionarii, desigur, sunt vinovaţi de această situaţie cu consecinţele cunoscute asupra fondului de pensii; obligarea demnitarilor să nu mai facă declaraţii referitoare la măsuri care vizează pensionarii, care nu sunt în intenţia Guvernului, evitându-se astfel crearea unor nedorite tensiuni; respectarea şi aplicarea prevederilor Art. 102, din Legea Nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; interzicerea măsurilor care obligă pensionarii şi persoanele vârstnice să achite costul serviciilor medicale de care au nevoie, în puţinii ani de viaţă pe care-i mai au de trăit, precum şi a măsurilor care le împiedică accesul la servicii medicale şi la medicamente.

Cu speranţa că solicitarea pe care v-o adresăm va fi acceptată de dumneavoastră, vă mulţumim şi vă asigurăm, Excelenţă, de respectul nostru deosebit.

Preşedinte, Gheorghe Caloianu”

Precizări:

Art. 102 – (1) – La data intrării în vigoare a prezentei Legi 263/2010, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei.

(2) – Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adăugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent.

(3) – În situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la alin (2) realizaţi pe anul precedent are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.

(4) În situaţia în care indicatorii prevăzuţi la alineatul (2) realizaţi pe anul precedent au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.

Preşedintele Ligii Judeţene „Solidaritatea” Vâlcea a Pensionarilor – afiliată la Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România, membră a Federaţiei Europene a Pensionarilor (FERPA) şi a CNSLR Frăţia – Gheorghe Caloianu”.

Marius CIUTACU