Scrisoare deschisă domnului Victor Giosan (2)

Aşadar, domnule Victor Giosan, iată-ne într-o discuţie publică, poate, cum se va vedea mai departe, uşor contradictorie. Nici acest lucru nu este rău, dacă reuşim să ne limpezim. A-ţi apăra cu orice preţ şi inflexibil punctul de vedere nu înseamnă neapărat atrofierea percepţiilor, ci mai degrabă un semn al habotniciei izvorâte din dogmă, fie ea religioasă, ideologică sau de sorginte socială. Omul, de obicei, se foloseşte de argumente şi de principii atunci când ele îl servesc, când vin în contradicţie cu interesele proprii, renunţă să le invoce. Aş defini acest mod de a proceda ca gest de curaj, sau semn de laşitate, sau de supravieţuire, dar şi de ipocrizie. Dar toate aceste ipostaze  există în noi, depinde când, de ce şi cum ne sunt de folos. Descoperim acest lucru în puţinele momente când reuşim să fim sinceri cu noi. Viaţa este scena pe care rostim nesincerităţile, iar când se termină actul în care am jucat, devenim, în cel mai bun caz, neliniştiţi, iar când spectatorii au părăsit sala, trişti. Trişti de ce descoperim în noi. Întotdeauna interpretăm un rol, depinde ce ne atrage spre un rol sau altul. Uneori rolul ne este impus. Vorbeaţi în scrisoarea dumneavoastră despre „rinoceri”. I-aţi definit ca fiind cei care îşi însuşesc ideile altora, reuşind, în timp, să le adopte şi să creadă în ele ca şi cum ar fi ale lor. I-aţi definit bine, semn că Eugen Ionescu v-a convins. Nota bene! Rinocerizarea este veche, domnule Giosan, n-a inventat-o Eugen Ionescu, el doar a definit fenomenul, iar lumea este una a „rinocerilor” şi mai puţin, sau în mică măsură, a „dresorilor de rinoceri”. Cu atât mai mult în politică! Cel care face pasul în politică ştie, sau ar trebui să ştie, că va fi rinocerizat. Fără să vrem, sau cu voia noastră, îmbrăţişăm ideologii, împărtăşim teme şi idei, ni le asumăm, devenim una cu ele, ne luptăm pentru ele şi… scăpăm greu de sub tutela lor. Cei care nu sunt înregimentaţi nu se „rinocerizează”? Sigur că da! Publicul se polarizează în jurul unor oameni, în jurul unor idei, în jurul unor dorinţe, ale lui sau ale altuia, de cele mai multe ori inconştient sau mânat de interese şi frustrări. La fel şi presa, formată tot din oameni. Ca o consecinţă, avem de-a face cu o „rinocerizare” în masă. Cineva spunea că în lumea asta nu este o naţiune care să consume atâta energie în spaţiul politic ca naţiunea română? Cioran? Ţuţea?
Dar să mă întorc la textul scrisorii dumneavoastră. Faptul că l-aţi scris, înseamnă absenţa temerii că vi s-ar putea întâmpla ceva. Şi mai înseamnă că trăim într-un stat de drept, în care democraţia funcţionează, că ne putem exprima punctele de vedere fără consecinţe neplăcute. Instituţiile statului funcţionează (DNA, Parlament, CCR, etc.), partidele îşi duc viaţa mai departe, târâş-grăpiş, cei vinovaţi se duc la puşcărie, ne ducem traiul de azi pe mâine, cum o facem de ani buni, Uniunea Europeană se face că nu înţelege realităţile româneşti, şi enumerarea poate continua. Nimic nou sub Soare. Lucruri ştiute. Evenimente cotidiene care nu ne scot din destinul istoric. Argumentele scrisorii dumneavoastră sunt fragile şi artificioase,  imprecaţii provocate de o spaimă nelegitimă. Venită, poate, intempestiv peste dumneavoastră, parcă cineva v-a provocat-o în mod samavolnic. Moneda naţională se depreciază de multă vreme, încă de pe vremea PDL-ului, Hidroelectrica are probleme vechi de „căpuşeală”, Schengen-ul este o poveste tot veche, cu dus şi întors, nu o citim acum. Aşa că… Mi s-ar fi părut drept, însă, ca punctele dumneavoastră de vedere să fi fost rostite, înainte de a fi scrise, în interiorul partidului, unde eraţi şi continuaţi să fiţi foarte vizibil, membru al Biroului Politic Teritorial, calitate pe care eu nu o am. Sau v-aţi dorit o mai mare vizibilitate? Aşa era cinstit pentru un om căruia Partidul Naţional Liberal i-a oferit două funcţii semnificative: cea de viceprimar al Râmnicului şi cea de Secretar de Stat în Guvernul Tăriceanu. Nu zic că trebuie să rămâneţi prizonierul unor doctrine, al unei filozofii, sau supusul unui partid. Nici eu nu sunt, în partid, un individ comod, mă supun, poate mai mult ca dumneavoastră, suveranităţii personale, libertăţii de a decide ce fac cu mine şi cum asimilez lecţiile altora. Nici în partid, nici în afara lui. Şi, totuşi, există legi cărora ne supunem. Cea a bunului simţ, categoric.
CONTINUARE…