Scriitorul Petre Tănase și lansarea romanelor „Soldatul de pe front” și „Foamea de viață”


„Măcar de-aș avea un pas de-o viață-ntreagă,

Măcar de-aș trage carul până-n curți,

Măcar de-aș fi mereu lângă mine

Să nu-mi las bolovanii desculți.

Stâlpul bunicului să-l ridic de sub ploaie,

Povestea bunicii s-o aduc până la noi…

E nostalgică vremea trecută

Când bătea zăpada în genunchii goi.

Îmi văd unul din frați mort de tânăr,

De copil dându-i sărăcia cu pământul în cap,

I-aduce multă liniște de mormânt cimitirul

Și nu-i mai pătrunde frigul prin ciorap.

Mă cheamă poteca să-mi măsoare talpa,

Copacul cu scorburi mă cată-n cimitir…

Sunt multe aducerile aminte

Când mă văd copil prin ploaie și mă mir.” (Petre Tănase – „Când mă văd copil prin ploaie și mă mir”)

Săptămâna aceasta, mai precis joi, 16 mai, scriitorul vâlcean, Petre Tănase, lansează două romane, ambele apărute la editura Conphys. Lansarea cărților „Soldatul de pe front” și „Foamea de viață” va avea loc la Clubul „Alexandru M. Alexiu” din cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Râmnicu Vâlcea. Petre Tănase, aflat acum la vârsta de 77 de ani, s-a năs­cut în comuna Milcoiu, iar debutul literar a avut loc pe data de 21 martie 1958, la vârsta de 22 de ani. „Din cauza Comunis­mului ce-și promova propriile lui odrasle și proprii lui acoliți, au trecut 24 de ani, până-n 1982, ca să reușesc a publica primul volum de poezii «Acasă». La vârsta de 22 de ani, am avut publicat trei poezii și-n revista «Contemporanul»”, susține Petre Tănase. Participând la mai multe concursuri, scriitorul a avut parte și de premii pe măsură. Până-n prezent, Petre Tănase a publicat patru volume de poezii, fiind în curs de apariție volumul de poezii „De la Catapultă la rachetă” și romanul „Lupii din vale”. Precizăm că scriitorul nu s-a limitat doar la volume de poezii și romane, publicând și o carte de basme și povești pentru copii, intitulată „Chior Împărat Basme și povești originale”. Așadar, joi, 16 mai, are loc lansarea celor două romane amintite mai sus, la sediul CARP Râmnicu Vâlcea.