
SCM Râmnicu Vâlcea – Jiul Petroșani 3-0
•En fanfare, dar pe tonuri joase•
Pe vremuri, că tot m-ați aflat nostalgic ieri, dar și pentru că adversar a fost Jiul Petroșani, așadar, pe vremuri, când echipa de fotbal a unui oraș avea rezultate modeste, una dintre încercările motivaționale extreme ale secretarului de partid se înfiripa cam așa, către antrenor, despre jucători: „La mină cu ei ! Să-i ducem în mină să vadă cum se chinuie oamenii muncii !”. Până la amenzi, vizitarea minei era pedeapsa supremă psihologică suportată de fotbaliști. Astăzi, îl suspectez pe Dan Petrescu că n-ar ezita să-și pună jucătorii în colivie și să-i coboare în străfunduri. Am fost acolo și cunosc, poate voi povesti cândva experiența.
Ei bine, cam asta gândeai ieri despre SCM, după prima jumătate de oră a meciului cu Jiului. Minerii, hai să le spunem așa, în fapt niște copii aduși din pepiniera FCSB-ului, pasau și driblau în stil de echipă mare și se prezentaseră periculos în două rânduri în fața lui Gherghuș. Vâlcenii? Pe nicăieri. Multe pase greșite, iar mijlocul nu căra nicio minge spre atacanți, care pedalau în gol. Prin minutul 30 însă, Rusu, din postură de extremă dreaptă, a centrat, iar Neagu a marcat frumos, de la 20m, in vinclul porții oaspeților. M-am întrebat în acele momente ale golului dacă schimbarea locurilor între Rusu și Neicu s-a întâmplat urmare a unei decizii tactice sau pur și simplu așa e ieșit în focul jocului. De urmărit. La fel s-a jucat și după pauză, Jiul a continuat să dribleze și să paseze frumos, dar ineficient, ratând o ocazie rarisimă în minutul 48, după ezitări în lanț ale fundașilor vâlceni. Un sfert de oră mai târziu, Petruț de la Jiul a fost eliminat și meciul părea rupt. Chiar și așa, vorba lui Firicel, oaspeții au rămas în terenul nostru, spre mirarea tribunelor. A fost nevoie de de altă sclipire a luii Rusu, care a marcat simplu, pe lângă portar și a lămurit partida, totuși târziu, era minutul 80. Peste două minute s-a făcut 3-0 , Ivan din penalty. Chiar dacă jocul in destule momente a părut dezlânat, nu s-a pus problema învingătoarei, mai ales datorită acestui foarte bun Bogdan Rusu, , un ” cap” peste toți ceilalți.
Poate s-a resimțit oboseala deplasării la Baia Mare, însă impresia este că mai e mult până departe, o expresie tocită, dar valabilă pentru meciul de ieri.
Au jucat pentru SCM : Gherghuș – Pârvulescu, Dandea, Sălcianu, Gliga – Neicu , Pârvu, Ionescu, Neagu – Ivan, Rusu, alături de Georgescu, Popescu, Trașcă, Iana, Zăvoi, toți intrați după pauză.
PS După meciul cu Miovenii, am pus un pariu cu mine însumi, pe Marius Neicu. Sper să nu fiu nevoit să-i dat cash-out după câteva etape.