Sărbătorit la 100 de ani!


• Ion Al-Radi din comuna Stoeneşti va fi cinstit de autorităţile locale
La finele acestei săptămâni, primarul Gheorghe Dumbravă (foto) va face o bucurie tuturor copiilor din comuna Stoeneşti: îl va aduce pe Moş Crăciun! Astfel, cei 300 de elevi şi preşcolari din Stoeneşti vor primi câte un cadou, în cadrul unei serbări ce va avea loc în data de 20 decembrie la Căminul cultural din satul Dobriceni. Tot cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primarul Dumbravă îl va cinsti pe Ion Al-Radi, cel mai vârstnic locuitor din Stoeneşti, care va împlini 100 de ani pe 29 decembrie. În afara unui premiu în bani, în valoare de 700 de lei, acestuia îi va fi organizată şi o masă festivă, la care au fost invitate să participe toate rudele sale.