Şapte medalii pentru atleţii vâlceni la Grand Prix-ul de la Bucureşti


Săptămâna trecută, în Capitală, a avut loc prima fază a uneia dintre cele mai importante întreceri anuale rezervate atleţilor, atât pentru seniori, cât şi pentru categoriile inferioare de vârstă, tineret, respectiv juniori I. Judeţul nostru, unul cu tradiţie în acest sport, care din păcate nu mai este foarte popular şi nici practicat de mulţi tineri pe meleaguri vâlcene, a fost bine reprezentat de sportivii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnic, dar şi de către elevii Şcolii „Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani.

Cele mai bune rezultate din „tabăra” vâlcenilor le-au obţinut Ana-Maria Roşianu (CNMB), care a reuşit să câştige primul loc la proba de viteză, dar şi locul secund la proba de 200 de metri. Tot de valoarea primei poziţii a podiumului a fost şi evoluţia lui Alin Firfirică (CNMB), cel care a reuşit să câştige proba de aruncare a greutăţii. Rezultate deosebite a obţinut şi Ioan Piţigoi (CNMB), cel care şi-a adjudecat o dublă medalie de argint, la proba de 200 de metri, respectiv viteză 60 de metri. Tot la proba de viteză, Andrei Neagoe, un alt atlet al Colegiului „Mircea cel Bătrân” a reuşit să urce pe ultima treaptă a podiumului. Nici sportivii din Drăgăşani nu s-au lăsat mai prejos, ei punctând prin Ionuţ Drăguşin, cel care s-a clasat pe locul doi la proba de rezistenţă, desfăşurată pe o lungime totală de 3.000 de metri.