Săptămâna Mobilităţii Europene, marcată cum se cuvine la Râmnic


Ultima zi a Săptămânii Mobilităţii Europene va fi marcată sâmbătă, 22 septembrie, prin mai multe evenimente circumscrise sloganului „Ziua fără maşină”, evenimente ce se vor desfăşura între orele 10.00-12.00 pe Calea lui Traian, segmentul cuprins între bulevardele Tudor Vladimirescu şi Nicolae Bălcescu – porţiune în care traficul auto va fi restricţionat complet. În acest interval de timp, copiii sunt invitaţi să ia parte la mai multe concursuri de biciclete, de role şi de desene pe asfalt – participanţii urmând să fie răsplătiţi cu dulciuri şi cu diplome -, iar adulţii se vor putea plimba pe promenada improvizată pe principala cale rutieră a oraşului. De asemenea, tot sâmbătă, în dorinţa de încurajare a utilizării mijloacelor de transport în comun, transportul călătorilor cu autobuzele ETA între orele 10.00 şi 22.00 va fi prestat cu titlu gratuit în municipiu. Manifestarea „Săptămâna Mobilităţii Europene” este organizată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.