Să se autosesizeze DNA-ul!


Emilian-Francu• este strigătul de luptă al uselistului Frâncu în lupta pentru Primăria Râmnicului

Chiar dacă PNL l-a desemnat candidat la funcția de primar al Râmnicului, iar USL a anunțat că reprezentantul alianței în lupta cu Romeo Rădulescu este desemnat de liberali, Emilian Frâncu a omis să spună răspicat că a intrat în cursa electorală: „Până nu este semnat un protocol între Crin Antonescu și Victor Ponta, în care să apară numele meu, nu mă consider intrat în cursa pentru primărie…” Dar cum până la semnarea acestui acord nu mai este cale lungă, senatorul Frâncu a demarat câteva atacuri clare la adresa administrației actuale, cerând chiar DNA-ului să se autosesizeze pentru niște locuri de joacă despre care se zice că nu ar avea acte în regulă. Nu au scăpat de critici nici măcar colegii de alianță, pentru că Frâncu a remarcat că Ion Iorgu, consilier local PSD, a votat pentru o hotărâre de consiliu local ce viza chiar locurile de joacă incriminate: „Unii consilieri au rămas cu mâna pe sus, flutu­rând…”. Consilierul PDL Crăciunescu a fost următoarea „victimă” a senatorului: „Acest domn, recidivist în astfel de gafe, și-a permis să declare public că în Consiliul Local nu este permis dialogul. Tocmai acest lucru ar trebui să se întâmple. Acolo ar trebui să aibă loc dezbateri pentru ca cetățenii să înțeleagă ce legi se dau şi de ce.” Schimbând registrul pe politică națională, alesul vâlcenilor la Senat a făcut o declarație tranșantă: „Următorul președinte al senatului va fi Adrian Năstase (….) el va numi următorul prim-ministru al USL dacă Băsescu nu vrea să o facă.”