S-a dus norocul de anul trecut!


faza_handbal9• la capătul unui joc extrem de spectaculos, handbalistele de la Oltchim au trebuit să se recunoască învinse pentru prima dată în acest sezon al Ligii Naţionale
 

Universitatea Jolidon Cluj şi Oltchim Râmnicu Vâlcea au oferit în această seară un adevărat regal handbalistic tuturor iubitorilor acestui sport şi nu numai. Încurajată frenetic de peste 2.000 de fani, echipa gazdă, vicecampiona României din sezonul trecut, a reuşit să ofere o replică neaşteptat de tăioasă supercampioanei Oltchim. Obişnuite cu partide facile şi adversare cărora le „tremură” genunchii numai când le aud numele, galacticele de la Vâlcea s-au lăsat purtate de val, scăpând printre degete o victorie pe care o aveau ca şi acontată până în ultimul sfert de oră al meciului. Mai mult, ca o ironie a sorţii, „ciocnirea” celor doi foşti mari jucători ai naţionalei masculine de handbal a României din anii ’80, actualmente antrenorii celor două cluburi, Gheorghe Covaciu şi Radu Voina, a fost adjudecată de sportivele pregătite de primul dintre aceştia graţie unei jucătoare plecată tocmai din „curtea” Oltchimului, Clara Vădineanu.
 

Misiunea „chimistelor” a fost îngreunată de accidentarea Oanei Manea
 

Derby-ul Ligii Naţionale a fost marcat încă de la debut de dorinţa foarte mare manifestată de handbalistele Clujului pentru obţinerea unei binemeritate revanşe în faţa sportivelor de la Oltchim, vâlcencele impunându-se mai mereu în ultimii ani (cu o singură excepţie, chiar în sezonul trecut, atunci când tot la Cluj, Jolidon şi Oltchim au remizat, scor 31-31). Yeliz Ozel şi Oana Chirilă au adus rapid Oltchimul în avantaj (2-0, minutul 2), însă Senocico şi Oltean au restabilit egalitatea în numai un minut. Era doar cel de-al patrulea minut al partidei când „sorţii” s-au dovedit nedrepţi cu râmnicencele. Oana Manea, una dintre cele mai valoroase handbaliste din lotul Oltchimului, şi aşa marcat de numeroase indisponibilităţi, s-a ciocnit violent cu o adversară în urma unei acţiuni pe faza defensivă a echipei noastre, urmările fiind nefaste pentru sportiva originară din Bucureşti, ea ieşind pe marginea terenului cu arcada spartă, ulterior necesitând îngrijiri medicale de specialitate. Revenind la joc, acesta s-a purtat în continuare sub semnul echilibrului, uneori chiar unul agonizant, gazdele reuşind preţ de câteva minute să treacă în avantaj (5-4 în minutul 9 şi 8-7 în minutul 12), moment în urma căruia orgoliul supercampioanelor României şi-a făcut simţită prezenţa în joc. Astfel, jucătoare precum Iulia Managarova, Yeliz Ozel sau Daniela Băbeanu (destul de precisă şi de această dată în privinţa loviturilor de la şapte metri) au readus Oltchimul în avantaj. În minutul 20, vâlcencele luaseră un avans de două goluri (12-10), aceeaşi diferenţă, tot în favoarea lor, regăsindu-se şi la finele primului act (scor 15-13).
 

Repriza în care şoarecele a „mâncat” pisica
 

Pauza meciului părea să fi fost de bun augur pentru sportivele lui Radu Voina, acestea revenind de la vestiare mai decise să risipească ceaţa ce încă învăluia destul de puternic numele echipei învingătoare. Rând pe rând, Adina Meiroşu, Valentina Elisei, Yeliz Ozel sau Adriana Nechita au punctat în poarta Victoriei Petroczi, iar ecartul dintre cele două echipe începea să sporească. Oltchimul a condus cu 19-15 (minutul 35) şi 20-16 (minutul 38), iar trendul ascendent pe care îl traversau „chimistele” părea să nu se oprească aici. Şi probabil că nici nu s-ar fi oprit dacă la „rampă” nu ar fi ieşit Clara Vădineanu, o fostă handbalistă care a evoluat pentru campioana României chiar până în prima parte a sezonului trecut. Aceasta a reuşit cea mai bună partidă din cariera sa de până în acest moment, ultimele 20 de minute ale meciului putând constitui o adevărată „carte de vizită” a sa. Cu şase goluri marcate (dintre care patru consecutive!) în acest interval de timp relativ scurt, clujeanca a reuşit aproape de una singură să întoarcă „soarta” unui meci în care Oltchimul trebuia să fie echipa învingătoare. Diferenţa maximă de scor în favoarea gazdelor a fost consemnată în minutul 53, atunci când Universitatea Jolidon conducea cu 27-23. Chiar dacă în ultimele minute Ada Nechita şi Aurelia Brădeanu au dat totul pentru a smulge in-extremis măcar un punct din acest joc, paradele extraordinare ale maghiarei Petroczi din poarta Clujului au curmat speranţele râmnicencelor. La finele partidei, Oltchimul a trebuit să se recunoască învinsă, Jolidonul impunându-se cu 29 la 27. Putem aprecia acest moment ca fiind unul chiar istoric, ultima înfrângere a Oltchimului într-o partidă disputată în campionatul intern datând din 11 februarie 2009; vâlcencele, pregătite pe atunci de Gheorghe Tadici, cedând la Braşov în faţa marii rivale din acel moment, Rulmentul (41-36).

Cele mai bune marcatoare ale partidei din această seară au fost: Clara Vădineanu şi Ani Senocico (fiecare cu câte 7 reuşite), Florina Chintoan cu 6 goluri – pentru Jolidon; în timp ce din tabăra campioanei en-titre s-au făcut remarcate Adriana Nechita şi Daniela Băbeanu (ambele cu câte 4 goluri), precum şi o serie de de alte patru jucătoare, fiecare autoare a unei „triple”: Managarova, Meiroşu, Ozel şi Vetkova.
 

Program de „foc” pentru Oltchim
 

La finele acestei săptămâni handbalistele pregătite de Radu Voina au programat un adevărat „turneu” prin Ardeal. Astfel, mâine 19 aprilie, Oltchimul va înfrunta o altă „nucă” tare a handbalului feminin românesc, HC Zalău. Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici vor juca şi ele cu siguranţă doar la victorie, impulsionate fiind de victoria de astăzi obţinută de vecinele lor, şi rivale în acelaşi timp, de la Jolidon. Postul de televiziune sportivă DigiSport3 va transmite în direct meciul, cu începere de la ora 17.00. Peste numai alte două zile, sâmbătă 21 aprilie, Oltchimul va ajunge şi în judeţul Maramureş, acolo unde „chimistele” vor întâlni pe HCM Baia Mare. Acelaşi post de televiziune sportivă va transmite şi acest eveniment în direct, fluierul de start fiind programat pentru ora 12.00.