Rotaru, supărat pe vâlceni: Nicio inițiativă de apărare a Oltchimului!


constantin_rotaruA trecut vacanța parlamentară, a trecut și vacanța, propriu-zisă a liderului Partidului Alianța Socialistă, Constantin Rotaru. Președintele PAS s-a arătat, într-o primă conferință de presă, dezamăgit de atitudinea vâlcenilor: „Sunt supărat pe vâlceni. Toamna trecută nu aveam chef de-a candida la parlamentare, mai ales că știam rezultatele. Am făcut-o însă pentru a-mi exprima poziția față de Oltchim. Toți cei care au ajuns în Parlament au promis că luptă pentru salvarea Combinatului. Ce au făcut de aproape un an? Nimic. Chiar trebuie lăsați în pace? Pe ei trebuie scris: DEMISIA. Vâlcenii ar trebui să iasă în stradă dacă salariații Oltchim sunt atât de bulversați. Vâlcenii sunt, încă, proprietarii Oltchimului, ca și toți românii, de altfel. Sunt supărat pe cei de la Primărie, Consiliul Județean și Prefectură că nu au adunat mințile luminate pentru a ajunge la o concluzie. Dacă dăm Oltchim, ajungem să dăm și sarea, dăm tot. Se vorbește de pierderile Oltchimului de ani buni, dar pentru ce s-a întâmplat ieri, azi cine dă cu subsemnatul?”