Românii i-au biruit pe ţigani la propria lor sărbătoare


• Costeştiul a cunoscut o palidă sărbătoare în comparaţie cu anii trecuţi

• primăria locală n-a înregistrat mai mult de o sută de maşini care au intrat în Stog

Moartea lui Florin Cioabă şi criza par să fie principalele cauze pentru care Ţiganiada 2013 nu s-a ridicat nici pe departe la aşteptările sau la nivelul anilor anteriori. Chiar dacă semnele iniţiale de sâmbătă au fost pozitive, cu minoritari sosind din timp pentru a-şi asigura „un loc cât mai în faţă” la gala opulenţei şi kitsch-ului ţigănesc, finalitatea a fost una amară.

Edilul Costeştiului era împărţit, între bucurie şi dezamăgire: „Mă gândesc că dacă n-or fi venit atâţia ca-n alţi ani, n-om mai avea nici noi ce gunoaie să adunăm după ei în următoarele două-trei zile. Pe de altă parte, sunt şi dezamăgit de semenii mei, de românii care în astfel de zile de sărbătoare n-au ce face şi vin să se uite cum mănâncă ţiganii. Anul acesta, a fost prăpăd! Cred că am avut un ţigan la zece români, fără exagerare. Treaba asta s-a reflectat şi în încasări, evident pentru că n-am avut mai mult de o sută de maşini care să fi plătit intrarea. După-amiază, am şi renunţat să-i mai taxăm, i-am lăsat liber.” Toma Peştereanu pare să fi găsit şi cauzele acestei ediţii eşuate: „Până în ultima clipă, n-a ştiut nimeni dacă se ţine sau nu, dacă vin capetele încoronate sau superstarurile lor de manele. A fost aşa o nebuloasă, cum să zic. Ajunsesem să mă sune pe mine din ţară să mă întrebe dacă să mai vină sau nu. Eu, unul, aşa după cum v-am mai spus, am luat legătura cu mai mulţi dintre liderii lor care mi-au zis răspicat că vin. Ce s-a întâmplat după, nu mai e treaba mea…”