România a înregistrat şi în iunie cea mai mare inflaţie anuală din UE


Luna iunie 2011 a fost a 11-a lună consecutivă în care România a înregistrat cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană – 8,0 la sută, urmată de departe de Estonia – 4,9% şi Lituania – 4,8%, conform datelor publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).  În timp ce în România rată anuală a inflaţiei a scăzut până la 8,0% în iunie, de la 8,5% în mai, în zona euro aceasta a rămas nemodificată, la 2,7% , iar în Uniunea Europeană a scăzut uşor, până la 3,1% în luna iunie, de la 3,2% în aprilie. Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Suedia (1,5%), Slovenia (1,6%) şi Cehia (1,9%). Potrivit Eurostat, comparativ cu luna mai 2011, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 14 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă în şase state şi a crescut în şase ţări. România se situează pe primul loc în UE şi atunci când este vorba despre creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni, cu un avans de 7,8 la sută, urmată de Estonia (4,7%) şi Grecia (4,9%). La polul opus se situează Suedia (1,5%), Cehia şi Olanda (ambele cu o creştere de 1,8%). Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Indicele Preţurilor de Consum în România a scăzut, în iunie, cu 0,29% faţă de mai, rata anuală a inflaţiei ajungând la 7,93%.