Rezervaţia Cozia, mai săracă cu 379 ha


padure3România are câteva arii naturale protejate, fie că sunt parcuri naţionale, rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii, arii protejate avifaustică şi situri de importanţă comunitară. Avem o legislaţie complexă, de factură comunitară, în privinţa mediului înconjurător, dar…cam atât. Din păcate, cele mai multe arii dispar încetul cu încetul, de la an la an. Econtext a realizat o statistică a ariilor naturale din ţară şi cât au pierdut ele din suprafaţă din 1992 şi până-n 2010. Primul loc revine Rezervaţiei Retezat care a pierdut cea mai mare suprafaţă: 17.000 ha. Aveam 54.400 ha în 1992 şi a ajuns anul trecut la 38.047 ha, o scădere cu aproximativ o treime. Pe locul doi se află Delta Dunării, care în 1992 avea 591.200 ha şi a ajuns în 2010 la 580.000 ha, ceea ce înseamnă că a pierdut 11.200 ha. Rezervaţia Muntelui Ceahlău s-a înjumătăţit. Avea în 1992,  17.200 ha, iar anul trecut a rămas cu doar 7.739 ha. Cozia se află pe locul 8, pierzând în opt ani 379 ha. Avea 17.100 ha în 1992 şi a rămas anul trecut cu 16.721 ha.