„Revizorul” vizionat de juriul UNITER, la Teatrul Anton Pann


revizorulLa Teatrul Anton Pann din Râmnic se joacă în această săptămână trei piese de teatru.

Mâine, începând cu ora 18.30, în Sala Mare, se va juca piesa „Revi­zorul” de Gogol, regia Laszlo Vadas. Cu actorul Cătălin Vieru, nominalizat pentru Premiile UNITER 2012, pentru rolul Hlestakov (personajul principal) din acest spectacol. Este o vizionare UNITER cu public, la care asistă un juriu, format din cinci personalităţi ale teatrului, care va hotărî cine va lua premii dintre cei nominalizaţi.

De asemenea, sâmbătă, 17 martie, începând cu ora 18.30, tot în Sala Mare, va fi prezentat spectacolul „Doctor fără voie” de doctor_fara_voieMolière, regia Alexandru Cozub, o comedie din categoria farsei care vă va satisface pofta de râs! Spectacolul realizat de regizorul Alexandru Cozub păstrează spiritul şi asprimea primară a farsei de tip „commedia dell’arte” şi pune în valoare posibilităţile expresive ale trupei teatrului. Acest proiect teatral este realizat în cadrul parteneriatului dintre Teatrul Anton Pann şi Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău. Alexandru Cozub este director artistic al teatrului din capitala Republicii Moldova.

Pentru cei mici se va juca piesa „Ileana Sânziana”, dramatizare de Ioan Brancu, după Petre Ispirescu, regia Ioan Brancu. Aceasta se va desfăşura tot sâmbătă, dar de la ora 11.30, în Sala Studio.