Reținut pentru trafic de influență


• un vâlcean a promis mai multor persoane ajutorarea obținerii unei locuințe ANL și locuri de muncă, primind și diverse sume de bani

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, în data de 3 octombrie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Totodată, s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de acesta. Luni, s-a solicitat Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă a inculpatului. Instanța de judecată a admis cererea procurorului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. După probatoriul administrat în cauză până în acest moment a rezultat faptul că la începutul anului 2010 inculpatul i-a promis martorei DN că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Râmnicului în scopul repartizării unei locuințe pentru tineri – ANL, scop în care a pretins și primit de la aceasta, suma de 500 de euro. În cursul lunii aprilie, inculpatul a pretins și primit de la B.I.C. suma de 1000 de lei pentru a-l angaja ca electrician pe platforma chimică din Râmnic, la SC Protectchim SA, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra directorului societății și de prietenia cu liderul de sindicat de la combinat, pe care i l-a și prezentat susnumitului. S-a mai stabilit că, în luna mai, inculpatul a pretins și primit de la numitul M.I.D. suma de 400 de lei pentru ca acesta, prin influența pe care o are la Ambulanță, să îl angajeze ca șofer pe autosanitară. Cercetările au fost efectuate în colaborare cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Vâlcea.