Regretul lui Ungureanu: „Nu am reuşit să-l supun pe Cîlea”
Dacă la capitolul realizări, prefectul Petre Ungureanu, într-o ultimă şedinţă de Colegiu Prefectural, neavând ce puncta a optat pentru o aşa-zisă bună colaborare cu serviciile deconcentrate, la capitolul neîmpliniri, lucrurile au stat cu totul altfel. Reprezentantul Guvernului în teritoriu regretă că nu a reuşit să-l supună pe vecinul său de instituţie – Ion Cîlea – în ceea ce priveşte anumite ordine. Mai precis, în opinia prefectului Ungureanu, preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, este singurul care n-a trimis către Prefectură vreo dispoziţie din multele hotărâri luate de-a lungul timpului. Din păcate, prefectul Ungureanu a vorbit multe, a făcut puţine. Reamintim că nu s-a reuşit rezolvarea problemelor de fond funciar, aşa cum se lăuda prefectul că va face, dar nici nu a adus un ban localităţilor ce se confruntă cu alunecări de teren, chiar dacă acestea aveau edili pedelişti – vezi Goleşti.