Proiectul de lege referitor la exploatarea minieră trebuie să facă obiectul unei analize serioase
Partidul Național Liberal rămâne consecvent poziției pe care a avut-o întotdeauna cu privire la proiectul Roșia Montană. Liberalii consideră că proiectul de lege referitor la exploatarea minieră trebuie să facă obiectul unei analize serioase și aplicate la nivelul Parlamentului. „Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect economic pe durată semnificativă, pe durată lungă şi câtă vreme se menţine în respectarea condiţiilor de mediu într-o Europă civilizată a secolului în care trăim şi cu exigenţele pe care le avem cu toţii deja ca standard. Nu trebuie să fim ecologiști pentru asta”, a declarat președintele Crin Antonescu în cadrul conferinței de presă desfășurată la finalul ședinței Biroului Politic Național al partidului. „Vă asigur că în Parlament va avea loc o discuție foarte serioasă, foarte aplicată, foarte amănunțită, la care, fără îndoială, ne vom spune punctul de vedere cât se poate de clar”, a adăugat Antonescu. La rândul său, vicepreședintele Daniel Chiţoiu a explicat că, în ceea ce privește exploatarea de la Roșia Montană, proiectul de lege trimis Parlamentului prevede un nivel al redevenţei de 6%. „Legat de Roșia Montană, în proiectul de lege care a fost trimis Parlamentului, nivelul este de 6% pentru exploatarea aurului. În același proiect de lege, există un articol în care se prevede că, în cazul în care legea cadru privind redevențele se modifică, și nivelul redevenței la exploatarea resurselor de la Roșia Montană se va alinia la nivelul din legea cadru”, a declarat Chițoiu.