Proiectul „Amenajare Parc Ostroveni” s-a încheiat oficial


Printr-o conferință de presă susținută de administratorul public Eusebiu Vețeleanu, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat marți, 21 noiembrie 2023, finalizarea oficială a proiectului intitulat „Amenajare Parc Ostroveni”. Acest proiect s-a derulat cu finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Proiectul a avut o valoare totală de 1.903.043,49 lei, din care fonduri nerambursabile în sumă de 1.864.982,62 lei. Contractul de finanțare a fost semnat în 23 iunie 2020, proiectul a fost lansat oficial în 9 decembrie același an, iar deschiderea pentru public s-a făcut în 22 februarie 2023.

Ce lucrări s-au derulat în cadrul proiectului de aproape două milioane de lei?

Principalele categorii de lucrări efectuate pe suprafața de peste 5.000 mp au constat în: realizarea unei infrastructuri de alei pietonale; montarea de mobilier urban (coșuri de gunoi, cișmea, bănci, pergole); crearea de spații verzi (plantarea de arbori și de gazon; montarea unui sistem de irigare automatizat cu aspersoare telescopice).

Printre dotările parcului se numără un loc de joacă pentru copii (incluzând printre altele o tiroliană, echipamente de fitness și o instalație pentru persoane cu dizabilități); grup sanitar; sistem de iluminat cu corpuri LED, o rețea de camere video mobile de mare rezoluție cu sistem anti-vandalism.

 

Parcul Ostroveni este unul din cele trei parcuri amenajate în Râmnicu Vâlcea cu finanțare în cadrul POR, alături de Parcul Știrbei Vodă și Parcul Nord, toate aceste proiecte regăsindu-se și pe Harta proiectelor cu finanțări nerambursabile ale Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. disponibilă la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro