Proiect important de lege în Parlament:
ACTUL SEXUAL CU UN MINOR cu vârsta sub 16 ani va fi considerat viol


În ultimele zile ale anului trecut, Claudia Banu, senator liberal de Vâlcea, a prezentat informații importante despre un proiect de lege care a fost avizat de Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Este vorba despre proiectul de lege inițiat de senatoarea de Vâlcea, Claudia Banu, împreună cu Iulia Scântei și Alina Gorghiu, privitor la incriminarea distinctă a infracțiunii de viol săvârșită asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor și ridicarea la 16 ani a vârstei consimţământului sexual. Asta înseamnă că orice persoană majoră care întreține un act sexual dovedit cu o persoană minoră cu vârsta sub 16 va fi cercetată pentru viol, nemaiavând posibilitatea de a se apăra sub pretextul că persoana minoră și-ar fi exprimat consimțământul pentru acel act sexual.
„Este un proiect pentru care am depus toate eforturile, alături de colegele mele, astfel încât să putem îndrepta multe nedreptăți comise de-a lungul timpului în Justiție, din cauza unor lacune de ordin legislativ. Prin acest proiect, intrat în linie dreaptă în vederea legiferării, România face un nou pas către a completa măsurile de siguranță și protecție a minorului”, a declarat Claudia Banu, senator liberal de Vâlcea.