Productia de legume a ajuns la 3,5 milioane tone


• un comunicat oficial de presă informează că producţia de legume din acest an a depăşit cu 400.000 tone pe cea obţinută în 2010

Documentul menţionat precizează că, pe cele 42.705 hectare cultivate cu legume, au fost obţinute 3.490.804 tone de legume. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din această cantitate, în solarii au fost obţinute 156.800 tone, iar în sere 28.481 tone. Suprafaţa ocupată de solarii este de 3.000 hectare, iar de sere de 317 hectare. Producţia de aproape 3,5 milioane tone de legume obţinută anul acesta este considerată de bun augur pentru revenirea la viaţă a sectorului legumicol, în condiţiile în care anul trecut abia s-a atins cantitatea de 3,1 milioane tone.