Primele 26 de microbuze electrice, pentru transportul elevilor, vor ajunge în județul Vâlcea!
Am semnat marți, 12 septembrie, la Guvernul României, contractul de finanțare pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Vâlcea, proiect finanțat prin PNRR.
Am obținut alocarea financiară maximă pentru acest tip de proiect, respectiv suma de 6.097.560,97 de euro (fără TVA).
Întrucât valoarea unui astfel de microbuz poate ajunge la 235.000 euro, în această primă etapă vor putea fi achiziționate 26 de microbuze electrice de 16+1 locuri.
Localitățile beneficiare sunt: Fârtățești, Stoilești, Nicolae Bălcescu, Vaideeni, Bujoreni, Roșiile, Grădiștea, Cernișoara, Măciuca, Popești, Șirineasa, Stoenești, Șusani, Bunești, Racovița, Lungești, Diculești, Dănicei, Laloșu, Lăpușata, Zătreni, Livezi, Olanu, Tetoiu, Tomșani, Sinești.
Ne dorim achiziționarea de microbuze prietenoase cu mediul pentru transportul elevilor din toate localitățile vâlcene.
Tocmai de aceea, zilele acestea, vom depune o cerere de finanțare pentru achiziționarea altor microbuze electrice sau hibrid (cel puțin 20), proiectul urmând să fie finanțat printr-un program al Administrației Fondului de Mediu.
Constantin Rădulescu – Președinte CJ Vâlcea