„Primarii se îmbolnăvesc la comandă pentru a scăpa de amenzi”


ungureanu_petre3• susţine prefectul Petre Ungureanu
• reprezentantul Guvernului afirmă că un primar chiar a simulat un infarct
• s-a ferit să-i rostească numele, dar este vorba de primarul Ciucă din Olăneşti
• liberalii ies la atac

Cum ne-am obişnuit deja, la întâlnirea cu directorii deconcentratelor, în vizorul prefectului Petre Ungureanu s-au aflat şi primarii, cei care, în opinia sa, nu numai că se îmbolnăvesc de amen­zile direcţionate politic, cum cred, dar se mai şi îmbolnăvesc la comandă.  Ferit pare a fi un primar care, după părerea prefectului, şi-ar fi simulat un infarct pentru a scăpa de amenda de 700 de milioane lei primită de la Corpul de Control al prefectului. „Un primar făcea spume la gură că aceste controale sunt direcţionate politic şi a mimat un infarct. Dacă nu se pricepe în ceea ce face trebuia să spună asta. Candidezi totuşi la o funcţie importantă. Întrebat de ce nu angajează specialişti, ne-a spus că posturile sunt ocupate. I-am arătat că are un post vacant de trei ani de zile”, a precizat prefectul Petre Ungureanu. Deşi s-a ferit să-i rostească numele edilului, precizăm că este vorba despre Gheor­ghe Ciucă, alesul local din Băile Olă­neşti, cel care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Reacţia liberalilor la cele declarate de reprezentantul Gu­vernului în teritoriu nu a întârziat. Liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, a declarat că va face demersuri pentru demiterea prefectului Ungureanu. Libe­ralul a susţinut că, într-adevăr, primarul Ciucă a suferit un accident cerebral, că a fost amendat şi se vrea demolarea blocurilor ANL din zonă. Cert este că numărul primarilor nemulţumiţi de controalele prefectului este tot mai mare, iar printre aceştia se află şi edili democrat-liberali.