Primăria Râmnicului vrea un teren de la Oltchim, în contul datoriilor


Direcţia de Dezvoltare Locală din cadrul primăriei municipiului continuă discuţiile pentru transferul în domeniul public a unui teren din zona Colonie Nuci, proprietate a SC Oltchim, în contul datoriilor pe care combinatul le are către bugetul local. Pe acel teren, municipalitatea intenţionează construirea a trei blocuri de locuinţe sociale, ce se vor adăuga celor 90 de unităţi locative similare din zonă în care locuiesc aproximativ 300 de persoane. Datoriile SC Oltchim SA către bugetul local însumau la 31 decembrie 2013 4,36 mil. lei, la care se adaugă 210.000 lei majorări de întârziere; din această valoare, 2,9 mil. lei reprezintă doar datoriile aferente anului trecut.