Prima sesiune de depunere a proiectelor Măsurii 4.1. „Dezvoltarea regiunilor pescărești”
Printr-un comunicat oficial de presă, Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP (DGP-AMPOP) anunță deschiderea primei sesiuni de depunere a aplicaţiilor pentru Măsura 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate. Dosarele de candidatură vor putea fi depuse în perioada 1-29 iulie 2011, la sediile Compartimentelor Regionale POP, în intervalul 8.30-16.30. Dosarul de candidatură depus pentru alocarea de sprijin financiar nerambursabil trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate şi să obţină, în urma selecţiei, punctajul minim prevăzut pentru acesta măsură, conform Ghidului Solicitantului. DGP-AMPOP va notifica în scris pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluării Dosarelor de candidatură depuse de către aceştia la sediile Compartimentelor Regionale. Informaţii detaliate privind posibilitatea accesării sprijinului financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului care este publicat pe site-urile Ministerului Agriculturii.