Preşedintele Bulacu a „ras” organizația municipală: „Rădulescu a tratat europarlamentarele cu prea multă aroganță și indiferență!”


Rezultatele mult sub orice așteptări de la recentele alegeri europarlamentare, dar și relația tot mai deteriorată dintre „județ” și „municipiu” nu puteau aduce alt deznodământ în „casa portocalie”. Până să se facă marea unificare a dreptei, conducerea PDL Vâlcea a decis că e cazul unei curățenii de primăvară, iar capul lui Romeo Rădulescu și al întregii organizații din Râmnic a căzut fulgerător. Romulus Bulacu, liderul liberal – democraților, i-a reproșat public fostului primar aceste scoruri umilitoare și, pe cale de consecință, l-a mazilit împreună cu toată „trupa”. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele a pus înfrângerea oamenilor săi din „capitala județului” pe aroganța și indiferența singurului parlamentar PDL din Vâlcea.